(RV - 28 aprilie 2009) În Italia, a apărut în librării volumul „Elogiul conştiinţei”, o culegere de scrieri ale cardinalului Joseph Ratzinger despre viaţa interioară. În textele conţinute în carte, viitorul Pontif roman subliniază locul central al conştiinţei în strânsă legătură cu adevărul înscris în inima fiecărui om. Pe de altă parte, Papa atrage atenţia în privinţa conştiinţei subiective care falsifică însăşi concepţia de conştiinţă potrivit căreia în mod paradoxal până şi SS-iştii nazişti, relevă cardinalul Ratzinger, ar fi justificaţi întrucât acţionau „cu o certitudine absolută de conştiinţă”.

Un avertisment de mare actualitate, deci, într-un timp marcat de relativism, aşa cum subliniază profesorul italian Vittorio Possenti, titular al catedrei de Filozofie politică la Universitatea din Veneţia, intervievat de Alessandro Gisotti:
• „Omul află în sine însuşi o voce, uneori mai tare, alteori mai slabă, dar care poate fi ascultată. Această voce spune omului: „Fă binele şi evită răul”. Astfel se stabileşte o universalitate de bază între toţi cei care aparţin la umanitate. Cunoaştem slăbiciunea omului, inclusiv slăbiciunea morală a comportamentului uman. Aici, teologia creştină face referinţă la evenimentul originar al căderii. Prin urmare, conştiinţa morală este o conştiinţă ofuscată, care are nevoie constant să se confrunte cu lumina adevărului. De aceea, nu poate fi criteriul ultim şi unic de judecată singură conştiinţa, aceasta trebuie să se confrunte cu chestiunea adevărului. Desigur, astăzi, această problemă deschide noi interogative, deoarece, într-o parte consistentă a gândirii culturii contemporane, iese în evidenţă o poziţie în care se reţine că adevărul nu poate fi atins”.

În reflecţia cardinalului Ratzinger un rol fundamental îl are sensul culpei, al vinei care - subliniază Pontiful - dacă se stinge, dacă adoarme, ne face surzi la vocea adevărului şi la sugestiile sale interioare. Iată, intră aici în joc şi bunăvoinţa persoanei…
• „Cu siguranţă. În chestiunile de natură morală, chestiunea binelui şi a răului, l culpei sau a non culpei, sunt fundamentale şi recheamă în primul rând atitudinea existenţială ultimă a voinţei în faţa binelui şi a răului. Prin urmare, voinţa joacă un rol major în raport cu rolul ce poate fi jucat de intelect. Deci, a ne educa la a asculta această voce interioară înseamnă a purifica dorinţa şi a educa voinţa, a nu şterge sensul responsabilităţii actului moral şi a nu face să dispară sensul de culpă. Nu e ceva care diminuează omul, faptul de a avea un sens corect de vină, cum se crede uneori că acest sens trebuie înlăturat prin îngrijiri psihologice şi psihanaliză deoarece omul are conştiinţa răspunderii sale morale, a primului principiu al oricărei existenţe etice, adică principiul de a face binele şi a evita răul”.

Asemenea cardinalului englez John H. Newman şi cardinalul Ratzinger susţine primatul conştiinţei asupra primatului papal: niciodată acesta din urmă - este teza sa - nu poate fi în contrast cu conştiinţa. Este o afirmaţie ce poate surprinde pe unii, în schimb este absolut coerentă cu gândirea actualului Pontif…
• „Negreşit, este coerentă cu gândirea lui Benedict al XVI-lea, cum este coerentă cu întreaga tradiţie a doctrinei Bisericii, a învăţăturii Bisericii. Primatul conştiinţei în raport cu însăşi autoritatea Papei, deoarece Papa este slujitorul legii morale, este slujitorul principiului „Fă binele şi evită răul”. Mi se pare că Benedict al XVI-lea observă chiar în scrierea sa că Papa este în slujba creşterii conştiinţei morale, nu poate fi în slujba serviciului de a face să tacă în oameni conştiinţa morală”.

Aici serviciul audio: